top of page
Search
  • alexmihai7

Eradicarea hepatitelor virale: strategii naționale și inițiative de suport

România are una dintre cele mai mari prevalențe ale infectării cu virusul hepatitei C din Uniunea Europeană, ocupând locul 2 la infecțiile cu hepatitele virale B și C (600.000 de români trăiesc cu hepatita cronică C și 800.000 de persoane au hepatita cronica B).

Mai mult, povara bolii este sporită de patologia cronică secundară severă (ciroza și cancerul hepatic). Organizația Mondială a Sănătății și-a propus eliminarea hepatitei virale până în 2030, considerând-o amenințare majoră la adresa sănătății publice. Sub aceste presiuni combinate, România și-a asumat implementarea Strategiei Naționale de Eradicare a Hepatitelor Virale, aflată în acest moment în dezbatere publică.

În acest context a fost lansat proiectul strategic RoHepat, o inițiativă de suport pentru atingerea obiectivului eliminării hepatitelor virale din România.  Grupul de inițiativă RoHepat reunește reprezentanți ai Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, comunității medicale și asociațiilor de pacienți.

Costul per pacient a scăzut

Cu această ocazie s-a lansat prima analiză independentă cost / eficiență privind tratamentul antiviral al pacienților infectați cu virusul hepatitei C, la 5 ani de la implementarea tratmentului fără interferon. Perioada investigată este 2012 – 2014 și 2015 – 2017. Autorii reliefează faptul că, prin utilizarea tratamentului fără interferon, rata de succes terapeutic s-a dublat, ajungând de la 40% la peste 90%. De asemenea, eficacitatea utilizării fondurilor s-a dublat, costul per pacient vindecat scăzând de la peste 100.000 lei la 45.000 lei.

Analiza a demonstrat sustenabilitatea programului, considerat ”un caz de succes cu câștigători multipli: pacienții, instituția plătitoare (CNAS), medicii și producătorii de inovație” și, în egală măsură, a lansat o provocare: în ce măsură și celelate tipuri de hepatite virale pot beneficia de același tip de politici publice, replicând povestea de succes a hepatitei C?


”Felul în care a fost abordat tratamentul fără interferon reprezintă o situație win – win – win,  în care, în primul rând, am avut în vedere pacientul și accesul său la terapii, care să ajungă să fie chiar personalizate. Apoi am avut în vedere medicul, pentru a-i permite să dispună de întreaga gamă de medicații și, evident, CNAS, deoarece am obținut niște costuri mai scăzute. Acest model constituie, evident, un exemplu de bună practică. Cifrele arată că a scăzut prevalența acestei boli”, a declarat Răzvan Vulcănescu, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate”.

”Este necesar ca România să aibă o Strategie națională coerentă de eradicare a hepatitelor virale adoptată cât mai repede, ideal până la sfârșitul acestui an. RoHepat își propune să sprijine autoritățile române în implementarea unei astfel de Strategii, pe baza unui plan de priorități cu termene ferme. Este foarte important ca pacienții români să beneficieze și pe viitor de finanțare și acces la tratament fără discontinuități”, a atras atenția senatorul Florian Bodog, în calitate de ambasador al RoHepat.

Alte problematici cărora Strategia Națională de Eradicare a Hepatitelor Virale trebuie să le răspundă în mod eficient sunt educația populației și prevenția. ”Sunt necesare programe și campanii educaționale pentru a crește gradul de conștientizare, informare și educare în privința metodelor de prevenire primară, pentru a elimina stigmatizarea pacienților și pentru a spori numărul de persoane supuse screening-ului și tratamenului”, a declarat Cristian Bușoi, ambasador European al proiectului RoHepat. Grupul de inițiativă RoHepat va organiza, anul viitor, un Summit cu participare internațională pe tema eradicării hepatitelor virale.


Sursă: http://www.scoalapacientilor.ro/eradicarea-hepatitelor-virale-strategii-nationale-si-initiative-de-suport/



3 views0 comments

Recent Posts

See All
bottom of page