top of page
Search
alexmihai7

România nu va elimina hepatita până în 2030


România nu va elimina hepatita până în 2030. Asta le-a spus oficialilor și medicilor români profesorul protughez Henrique Lopes. Acesta susține că nu este important numai să avem politici de sănătate, ci este foarte important să știm să le aplicăm în teren.

Coordonator științific Let s End Hep Prajoect, prof. dr. Henrique Lopes: “Nu este important numai să avem politici, ci și o implementare în teren. Cu datele pe care le-am colectat din România nu stați foarte bine. Părerile liderilor cheie sunt că veți face pași importanți până în 2030, dar nu veți atinge eliminarea hepatitelor. Îmi pare rău, dar asta ne spun datele.”


Stăm prost la prevenție

Specialiștii și autoritățile din țara noastră și-au propus ca până în anul 2030 hepatitele virale să fie eliminate. De altfel, ministrul sănătății a transmis că pe 14 mai va fi lansat Planul-cadru naţional privind controlul hepatitelor virale.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea: “Vom începe cu prevenţia, este un lucru esenţial. Din păcate, la capitolul prevenţie aş putea spune că suntem oarecum deficitari şi nu numai aici când vorbim despre hepatită. Suntem deficitari pentru că nu ne-am preocupat suficient, am ajuns să tratăm în acest moment pacienţi în stadii grave ale bolii, cu costuri foarte ridicate. Dar, în primul rând, mă gândesc la pacienţi, la costurile pe care ei le plătesc. De aceea este foarte greu să ne calăm doar pe prevenţie, aşa că politicile noastre de sănătate în general vor fi orientate către prevenţie şi tratament în paralel. Apoi vaccinarea”


România nu va elimina hepatita până în 2030

Sorina Pintea a ținut să precizeze că este necesar ca toți pacienții infectaţi cu virus hepatic C să fie cuprinşi în program şi trataţi. De altfel, reprezentanții CNAS spun că obiectivul lor este ca pacienții care nu au răspuns la tratamentul interferon free să primească gratuit medicație nouă.

Președintele CNAS, Adriana Cotel: „Este o provocare şi în perioada următoare, cunoaştem că avem o medicaţie nouă, care se adresează pacienţilor care nu răspund la tratamentul interferon free. Este unul dintre principalele obiective pe care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate le are în momentul de faţă – acela de tratare, în afara pacienţilor cu virusul hepatic C, tratarea în continuare a pacienţilor cu virusul hepatic B, şi tratarea pacienţilor care nu au răspuns la tratamentul interferon free.”


Nimeni nu știe numărul celor infectați

Din păcate nu avem un program de screening care să le arate specialiștilor situația reală a infecțiilor cu virusuri hepatice. Sunt mulți care nu primesc tratament pentru că nu știu de boală și sunt adevărate focare pentru cei din jur.

Secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, Marius Tiberius Brădăţan: „În momentul de faţă, noi nu avem o bază de date, nu avem informaţia suficient de bine structurată pentru a putea să ştim exact care va fi rezultatul. (…) Ne obligă să tindem spre acel ţel pentru 2030 pe care ni l-am asumat – reducerea noilor infecţii cu până la 90%. Deci, noile cazuri cu până la 90% şi reducerea mortalităţii prin infecţii virale hepatice cu până la 65%. Poate nu o să le atingem neapărat, dar trebuie să tindem acolo.”

Comisia pentru Sănătate Publică din Senat, Platforma europeană de advocacy „Friends of the Liver” (Bruxelles) APAH-RO şi ELPA au organizat la Bucureşti, „RoHepat Summit”. A fost o dezbatere centrată pe problematicile naţionale şi europene ale eliminării hepatitelor virale.


Sursă: https://cautasanatate.ro/romania-nu-va-elimina-hepatita-pana-in-2030/

8 views0 comments

Recent Posts

See All

Comments


bottom of page