Search
  • alexmihai7

Ministrul Sanatatii anunta din ce luna va fi operational planul national pentru hepatite

Updated: Mar 14, 2019

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, marţi, că din luna mai va fi operaţional Planul naţional pentru hepatite, în contextul în care ţara noastră are cei mai mulţi pacienţi cu hepatita C din Europa. În România sunt peste 550.000 de purtători ai acestui virus.

„Ministerul Sănătăţii are un plan naţional pentru hepatite, care va deveni operaţional din luna mai a acestui an şi va cuprinde anumite obiective şi direcţii de acţiune. În acest domeniu, hai să spunem că facem destul de mult (…) Există o marjă de aproximativ 170 de pacienţi care nu sunt complianţi la tratamentele pe care le avem, dar noi am modificat anul trecut legislaţia astfel încât să putem achiziţiona medicamente ţintite pentru pacienţii care nu răspund tratamentului pe care îl achiziţionăm în acest moment. Fiind achiziţii pe contracte cost-volum, putem să includem pacienţii în program”, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, într-o conferinţă de presă organizată la Institutul Clinic Fundeni.

În acest sens, pacienţilor li se vor oferi teste rapide pentru depistarea hepatitei C. Este vorba de pacienţi care vin la Institutul Fundeni, Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Octavian Fodor” din Cluj-Napoca, la Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie Iaşi şi la Clinica de Gastroenterologie şi Hepatologie Timişoara.

„Proiectul integrat de testare-diagnostic-tratament pentru subiecţii cu risc crescut de hepatită C care se adresează unităţilor medicale din România: HepC Awareness-Linkage to care-Epidemiological-Research-Treatment (HepC A.L.E.R.T.), dezvoltat de Societatea Română de Gastroenterologie şi Hepatologie (SRGH), în parteneriat cu Institutul Clinic Fundeni şi Centrele de Gastroenterologie şi Hepatologie din ţară (Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara), Romanian Association for Liver Diseases (RoALD) şi Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice (APAH), are ca obiectiv principal punerea în practică la nivel instituţional în România a Strategiei Globale de Sănătate de Eliminare a Hepatitelor Virale ca ameninţare pentru starea de sănătate a populaţiei până în anul 2030”, spun reprezentanţii Insitututlui Clinic Fundeni.

Sursă: www.mediafax.ro/social/ministrul-sanatatii-anunta-din-ce-luna-va-fi-operational-planul-national-pentru-hepatite-17899783?fbclid=IwAR0CEEqguBfqpM-zLpw7vOxh37bR8UlxkZRAcDGsiWCxed0jCfGzHTJ9WeI


7 views

© 2019 by POINT PUBLIC AFFAIRS