top of page
Search
  • alexmihai7

Adriana Cotel (CNAS), despre pacienţii cu hepatite: Ne dorim asigurarea tratamentului pentru cât mai


Unul dintre principalele obiective pe care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate le are în prezent este acela de tratare a pacienţilor, care nu au răspuns la tratamentul interferon free, cu o medicaţie nouă, a declarat preşedintele CNAS, Adriana Cotel. “Este o provocare şi în perioada următoare, cunoaştem că avem o medicaţie nouă, care se adresează pacienţilor care nu răspund la tratamentul interferon free. Este unul dintre principalele obiective pe care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate le are în momentul de faţă – acela de tratare, în afara pacienţilor cu virusul hepatic C, tratarea în continuare a pacienţilor cu virusul hepatic B, şi tratarea pacienţilor care nu au răspuns la tratamentul interferon free”, a spus Cotel, într-o dezbatere. Potrivit acesteia, va fi luată în calcul şi introducerea în tratament a pacienţilor cu grad de afectare redus a ficatului. “O să luăm în calcul introducerea pacienţilor cu grad de afectare redus, o să luăm în calcul introducerea pacienţilor care nu răspund la tratament, ne dorim ca în viitorul contract să avem o plajă mult mai mare de pacienţi cărora să le putem asigura tratament”, a arătat Adriana Cotel. În opinia sa, screeningul este foarte important şi ar trebui să stea la baza oricărei abordări patologice. “Aş vreau să plec de la ipoteza că screeningul era foarte important. Din punctul meu de vedere, este o abordare care ar trebui să stea la baza oricărei abordări patologice în România, şi anume să facem screening, prevenţie şi tratament şi ştim cu toţii că orice investiţie în partea de prevenţie este şi din punct de vedere uman, dar şi din punct de vedere financiar mult mai puţin costisitoare decât bugetul alocat tratamentului efectiv. (…) Sincer, eu nu mi-aş face griji foarte mari având în vedere că avem – nu ştiu dacă mai puţin, dar aproximativ o mie de zile de când am demarat proiectele cost-volum-rezultat. Şi în mai puţin de 1.000 de zile de la un număr de 5.000 de paciente am ajuns la un număr de 13 mii de pacienţi”, a precizat reprezentantul CNAS. Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii Marius Tiberius Brădăţan consideră că un program de screening va arăta situaţia reală a infecţiilor cu virusuri hepatitice în România. “În momentul de faţă, noi nu avem o bază de date, nu avem informaţia suficient de bine structurată pentru a putea să ştim exact care va fi rezultatul. (…) Ne obligă să tindem spre acel ţel pentru 2030 pe care ni l-am asumat – reducerea noilor infecţii cu până la 90%. Deci, noile cazuri cu până la 90% şi reducerea mortalităţii prin infecţii virale hepatice cu până la 65%. Poate nu o să le atingem neapărat, dar trebuie să tindem acolo”, a spus secretarul de stat. Europarlamentarul Cristian Buşoi a menţionat că în lume sunt peste 170 de milioane de cetăţeni care sunt afectaţi de hepatite virale, însă nu sunt conştienţi de acest lucru. “Evident că trebuie să avem un focus cel mai mare pe tratament şi accesul nediscriminatoriu la tratamentele cele mai eficiente – interferon free şi chiar mai departe alte tratamente pentru cei care nu răspund nici măcar la interferon free, dar în acelaşi timp nu trebuie să uităm că avem nevoie de o implicare mai mare pe chestiuni de prevenţie şi aici sigur pentru hepatita B vorbind despre promovarea vaccinării”, a susţinut Buşoi. AGERPRES


Sursă: http://www.medicalmanager.ro/adriana-cotel-cnas-despre-pacientii-cu-hepatite-ne-dorim-asigurarea-tratamentului-pentru-cat-mai-multi-bolnavi/

2 views0 comments

Recent Posts

See All
bottom of page